vîrtéj (-juri),
s.n. –
1. Turbion, vîltoare. –
2. Ciclon. –
3. Smoc rebel de
păr,
loc unde
părul crește în toate direcțiile. –
4. Cotitură, întoarcere. –
5. Morișcă,
rostogol. –
6. Amețeală, zăpăceală. –
7. Cabestan,
macara-
capră. –
8. Transmisia
ferăstrăului mecanic. –
9. Regulator al
pietrei de
moară. –
10. Cîrlig
îmbucat care servește de
cujbă la stînă. –
11. Clește de tîmplar. –
12. Presă. –
13. Cric. –
14. Vechi instrument de tortură. –
15. Oiștea carului. –
16. (Trans.)
Leagăn, scrînciob. –
17. Arc de arbaletă. Sl.
vrŭtežĭ de la
vrŭtĕti „a
coti” (Miklosich,
Lexicon, 772; Conev 67), cf.
învîrti și bg.
vărtež. Legătura cu lat.
vertigium (Cipariu,
Gram., 29) nu este posibilă.
Ideea de
bază este
cea de „
obiect care se învîrtește” sau de „instrument care funcționează prin rotire”. – Der.
vîrtejos, adj. (care
face vîrtej);
(în)vîrteji vb. (a roti, a
coti; a se învolbura; a transforma; refl., a se întoarce, a regresa). – Cf.
vîrtiloi.