viá (viéz, vis),
vb. – A
trăi. – Mr.
vie. Lat.
vῑvĕre (Tiktin; Candrea;
lipsește în REW 9411), cf. it.
vivere, prov., cat.
viure, fr.
vivre, sp.
vivir, port.
viver. Înv.,
aproape ieșit din
uz; totuși se
aude uneori; de ex. în Munt.
Conjug. înv.
era viu, vie, în
loc de
viez, viează. A
fost înlocuit de
trăi, poate din
cauza omofoniei parțiale cu
a veni (Pușcariu,
Lr., 207). Cf.
viu. – Der.
vietnic, adj. (locuitor, stătător), cu suf. sl.
-nic, greșit -tnic, cum apare în
multe cuvinte sl., cf.
cîrstnic, platnic etc. (
dup[ Tiktin, prin analogie cu sl.
žitelĭnikŭ).