veșmînt (-mínte),
s.n. – Îmbrăcăminte, odăjdii. – Var.
veștmînt, vestmînt. – Mr.
visminte, veștemintu, megl.
vișmint. Lat.
vestῑmentum (Pușcariu 1878; REW 9281), cf. it.
vestimento, prov.
vestiment, fr.
vêtement, cat., sp.,
port.
vestimenta. Prezența lui
ș se datorează probabil unei faze intermediare *
veștimînt (după Pușcariu, unei contaminări cu
învește). – Der.
veș(t)mîntărie, s.f. (
odaie sau
dulap pentru odăjdii, în
biserici);
înveș(t)mînta, vb. (a
îmbrăca).