urzí (-zésc, -ít),
vb. –
1. A
așeza urzeala. –
2. A unelti, a complota. –
3. A
crea, a
face, a stabili. – Mr.
urdzăscu, urdzîre, megl.
urdzós. Lat.
ordῑri (Densusianu,
Hlr., 147; Pușcariu 1839; REW 6093), cf. it.
ordire, prov., cat.
ordir, fr.
ourdir, sp.,
port.
urdir. – Der.
urzeală, s.f. (ansamblul
firelor paralele prin care se
trece bătătura;
alcătuire, structură);
urzit, s.n. (acțiunea de a urzi);
urzitor, s.m. (
persoană care
urzește; s.m., înv., fondator, creator);
urzitor (var.
urzoi), s.n. (
mașină de
urzit);
urzitoare, s.f. (
femeie care
urzește;
mașină de
urzit);
urzitură, s.f. (urizt, creațiea, întemeiere).