tu
interj. – Imită sunetul unui instrument de
suflat. Creație expresivă,
proprie limbajului
copiilor; se folosește mai
ales cu reduplicare, cf.
bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der.
tutoi, s.n. (Trans.,
bucium);
tutui, vb. (a
suna din
bucium; a
scoate afară, a
goni), pentru al
cărui dublu sens cf.
dudui;
tutelcă, s.f. (Olt.,
fluier,
flaut);
tuturez, s.n. (Trans.,
bucium mic);
tutuc, s.n. (
lemn, scurtătură), în Olt. și
Banat,
poate prin contaminare cu
butuc (după Bogrea,
Dacor., I, 290, din tc.
tutuk „obstacol”);
tutuluș, s.m. (Munt.,
lemn, trunchi).