trúdă (-de),
s.f. –
Muncă grea,
strădanie, efort. Sl.
trudŭ „
muncă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 424; Conev 66), cf. sb., cr.
trud. – Der.
trudi, vb. (a se
obosi, a se strădui, a
munci din
greu), din sl.
truditi „a chinui”;
trudnic, adj. (obositor, epuizant), din sl.
trudĭnikŭ;
trudelnic, adj. (trudnic, obositor),
rar.