trimíte (-t, -mís),
vb. – A
dispune ca cineva să se
ducă undeva, a
mîna. – Var.
trimete, Mold.
tremite, Trans.
tremete,
Banat trămete, înv.
trămite. Megl.
trimet, trimes, istr.
tremetu. Lat.
trāmittĕre (Pușcariu 1763; REW 8849), cf. v. it.
tramettere, prov., cat.
trametre. – Der.
trimis (var.
trimes), s.n. (
sol, delegat, împuternicit);
trimițător, adj. (expeditor; s.n., transmițător);
trimițătură, s.f. (înv.,
trimitere).