toropálă (-le),
s.f. –
Ciomag, bîtă. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea,
GS, VI, 326). – Der.
toroipan, s.n. (
măciucă), prin
schimb de suf. (expresia
cu toroipanul „cu
ghiotura, cu
grămada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω „cu
ghiotura”);
toroipăni, vb. (a
aduce în
stare de amețeală, a
lăsa fără simțire; a
cuprinde, a
copleși, a
învinge; a
strivi, a zdrobi; refl., înv., a se exalta, a-și
ieși din
fire), probabil de aceeași origine (
dar cf.
rus.
toropitĭ „a se
zori”, sl.
utrŭpĕti „a
ameți”; Cihac, II, 418; Tiktin);
toropeală, s.f. (moleșeală; somnolență).