tîmplă (-le),
s.f. –
Moalele capului, moiște. – Megl.
timbă. Lat.
tĕmpla, prin confuzia
tĕmpus „tîmplă” cu
templum (Pușcariu 1730; REW 8635; Tiktin), cf. it.
tempia, sicil.
tèmpula, prov.
templa, v. fr.
temple. Pentru
tempus „tîmplă”, cf. Benvenisti,
Mélanges Vendryes, Paris 1950, p. 56.
Uz general. mai
puțin în V
țării (
ALR, I, 13). În Trans. se folosește uneori
timpuri „pentru tîmplă”, der. normal de la
tĕmpus, tĕmpǒra (Lacea,
Dacor., II, 625).