téi (-i),
s.m. –
Arbore cu
frunze în
formă de
inimă (Tilia). – Mr.
tel’u. Lat.
tĭlĭa,
redus la modelul decl. m., ca toate
numele de
arbori (Pușcariu 1725; REW 8735), cf. it.
tiglio, prov.
telh, fr.
til, cat.
tell. – Der.
teios, adj. (
dur, rezistent; fibros; se
zice despre o varietate de
struguri);
teișor, s.m. (arbust exotic, Kerria japonica;
aglică, cununiță; Spiraea ulmifolia);
teiță, s.f. (odogaci, Saponaria
officinalis);
teiș, s.n. (
pădure de tei);
înteioșa, vb. refl. (Olt., a se
face fibros).