spúne (-n, -us),
vb. –
1. (Înv.) A expune, a exprima, a
indica. –
2. A
zice. –
3. A
povesti, a nara, a recita. –
4. A acuza, a reclama, a
denunța. – Mr.
(a)spun(ere), spuș, spus; megl.
spun(iri), spuș, spus; istr.
spur, spus. Lat.
exponĕre (Pușcariu 1636; Candrea-Dens., 1467; REW 3054; Popinceanu,
ZRPh., LXIX, 236-66), cf. it.
esporre, prov.
esponer (calabr.
spunere), v. fr.
espondre, sp.
exponer,
port.
expôr,
alb.
špuń „a
învăța, a instrui” (Meyer 415; Philippide, II, 641).
Uz general (
ALR, I, 107). – Der.
spus, adj. (
zis);
nespus, adj. (inexprimabil; adv., nemaipomenit, extraordinar);
spusă, s.f. (zisă).