spárge (-g, -rt),
vb. –
1. A Împrăștia, a
risipi, a dispersa. –
2. A dizolva, a
lichida. –
3. A
rupe, a
distruge o armată. –
4. A
deschide, a
face o deschizătură. –
5. A
rupe, a frînge, a
face bucăți. –
6. A desființa, a
distruge, a sfîșia. –
7. A încălca, a viola, a nu respecta. –
8. A se
deschide, a
plesni un abces. –
9. (Refl.) A se
izbi, a se deslănțui. – Mr.
(a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl.
sparg(iri), istr.
spǫrg,
spǫrt. Lat.
spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu,
Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it.
spargere, prov.
esparzer, cat.,
port.
espargir, sp.
esparcir. – Der.
spărgăcios, adj. (fragil, casant);
spărgător, adj. (care sparge; s.m.,
hoț prin efracție; s.n., instrument de
spart);
spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăștia, a se
risipi);
spargere, s.f. (acțiunea de a sparge sau de a
rupe;
furt prin efracție);
spărtură, s.f. (
ruptură, crăpătură; fragment,
bucată; înv., împunsătură,
gaură).