spáimă (-me),
s.f. –
Teamă,
frică,
groază. Origine incertă. Se consideră
drept. der. de la un lat. *
expavῑmen, din
expavĕre (Cipariu,
Gram., 87; Pușcariu 1611; Tiktin) care
corespunde semantic,
dar reprezintă dificultăți formale. Der. din lat. (gr.)
spasma (Candrea) pare mai îndoielnică. – Der.
(în)spăima, vb. (a înfricoșa, a îngrozi);
spăimit, adj. (înnebunit,
zăpăcit);
spăimos, adj. (fricos, sperios). Cf.
spăimînta. – Din
rom. provine
săs.
spîimê.