smîrd (-dă),
adj. –
1. (Înv.)
Grosolan. –
2. Murdar, scîrbos. –
3. (Trans.) Urît,
mișel. – Var.
zmîrd, Trans. de V.
zmărd. Sl.
smrŭdŭ „plebeu” contaminat cu
smradŭ „duhoare” (Miklosich,
Slaw. Elem., 865; Cihac, II, 351). – Der.
smîrdă, s.f. (înv., murdărie);
smîrdoare, s.f. (Mold.,
pată de grăsime, împuțit,
persoană scîrboasă);
smirdar, s.m. (rododendron, Rhododendron Kotschi;
afin roșu, Vaccinium vitis idaea), var.
rară smîrdar, aparține aceleași
familii, cf. sb.
smrdac „ciumăfaie”,
smrdelj „
coriandru” (Candrea; după Tiktin și Scriban,
legat de
rus. „smoroda” „
coacăză”; după Conev 49, din bg.
smărdar; după Diculescu,
Elementele, 481, de la un gr. *σμυρρίς ‹ -ίδος ‹ μυρρίς; după Pușcariu,
Dacor., III, 690, de la
rosa *
myrrhida; după Pușcariu,
Lr., 176, de origine tracă).