sîc
interj. –
Bine făcut,
bine înfăptuit,
mă bucur. Creație expresivă. Nu pare să
aibă nimic în
comun cu sb., cr.
šik,
ceh.
šik „zgîlțîială” (Cihac, II, 388), slov.
sik, ceh.,
pol.
syk „
fluierat” (Tiktin), tc.
sik „supărător” (Philippide,
Principii, 148; Șeineanu, II, 320), ci pare să amintească de
hîc, bîc, smîc. – Der.
sîcîi, vb. (a
scutura, a deșela, a deregla; a stînjeni, a molesta), a
cărui der. expresivă este evidentă (totuși, Șeineanu, II, 320, Lokotsch 1960 și Ronzevalle 113 se
referă la tc.);
sîcală, s.m. (
prost,
neghiob, pisălog);
sîcîială, s.f. (
supărare, cicăleală).