seáră (-éri),
s.f. –
Parte a
zilei care
corespunde cu sfîrșitul după-
amiezii. – Var. Mold.
sară. Mr.
seară, megl.
sĕră, istr.
sĕre. Lat.
sĕra (Diez, I, 379; Pușcariu 1518; REW 7841), cf. it.
sera, prov.
seir, fr.
soir. – Der.
aseară, adv. (în
timpul serii de
ieri), cu -
a adverbial (cu
ad, după Jarnik,
ZRPh., XXVII, 499; cu
illa, după
Iordan,
Arhiva, XXX, 57);
deseară (var.
diseară), adv. (în seara de
azi);
deunăseară, adv. (cealaltă seară);
astară, adv. (înv., în
noaptea asta);
de astă seară;
iaseară, adv. (la
noapte), în Bucov.;
însera, vb. (a se
lăsa întunericul, a fi surprins de întuneric, a înnopta), cf. v. fr.
anserir. – Der. neol.
serată, s.f., din it.
serata.