scîncí (-césc, -ít),
vb. –
1. A se smiorcăi, a
geme, a se tîngui. –
2. A
lătra. – Var.
schinci, înv.
scîncez. Trans.
ocînci, Munt.
schincăni. Creație expresivă. Der. din sl.
skučati „a
lătra” (Cihac, II, 329; Șeineanu,
Chien, 239; Tiktin), cf.
pol.
skuczác „a
geme”, este dificilă semantic și nu pare posibilă în ce
privește fonetismul. – Der.
scîncet, s.n. (geamăt; tînguit);
scînceală, s.f. (scîncet).