scăpătá (-ápăt, -át),
vb. –
1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. –
2. A
luneca în
jos, a coborî. –
3. A
apune, a
asfinți. –
4. A scoborî, a descinde. –
5. A
cădea, a se
nărui. – Mr.
ascapit, ascăpitare, megl.
dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un
nivel”. Lat.
exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635;
Pascu, I, 56; Spitzer,
Mitt. Wien, 324), cf.
căpăta, și it.
scapitare „a
pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se
întuneca”, v. fr.
deschater ‹ *
discapĭtāre (cf. megl.) prov.
descapter „a se
întuneca”,
alb.
skupëtoń. Semantismul pare să se explice
pornind de la sensul de „a
ajunge la ceva”,
propriu it. (it.
scapitare este la
fel ca
capitar male). – Der.
scăpătăciune, s.f. (decadență, mizerie);
scăpătat, s.n. (apusul
soarelui; crepuscul), cf. mr.
scăpitată „
apus”.
Scopot, s.n. (
rată, înghițitură), cuvînt din Trans., pare să
aibă aceeași proveniență.