sărmán (sărmáni),
s.m. –
1. Sărac, proletar, amărît. –
2. Orfan. – Var. înv.
săriman, sîrman, suruman, Mold.
sîr(u)man, siriman, suriman, Trans.
sără(i)man. Sl.
siromachŭ ‹ gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu,
R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr.
siromah, cu
schimb de suf. -
man. – Der.
sărmănesc, adj. (înv., de sărman);
sărmănie, s.f. (înv., sărăcie). – Cf.
siromah.