roi (-iuri),
s.n. –
Grup,
familie de
albine. – Megl.
(roiac). Sl.
roi (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 318; Conev 74), cf. bg., sb., slov.
roj. – Der.
roi, vb. (a
pleca în roi; a mișuna; a
furnica; a dispărea, a zbura), mr.
(a)ruescu, (a)ruire, megl.
ruiés, ruiri, cf. bg.
rojă;
roinic, adj. (mobil, care se
mișcă de colo colo, care roiește);
roiniță, s.f. (
stup mic în care se
prinde roiul; melisă, Melissa
officinalis), pe care Conev 46
îl trimite inutil la un bg.
*roinica;
roiște, s.f. (roire; melisă);
roit, s.n. (roire).