răbój (-oáje),
s.n. – Tăbliță de
lemn în care se însemnau cu crestături
părțile unei socoteli. – Var. Munt.
răboș. Mold., Trans.
răbuș. Mr.
arăbuș, megl.
răbuș. Sl., cf. bg., sb., cr.
raboš, sb.
rabuš, slov.
rabuša,
pol.
rabuše (Cihac, II, 319; Conev 78), mag.
rovas, cf.
răvaș. Der. din sl.
rabŭ „sclav”, cu suf. -
oș (Lacea,
Dacor., V, 401) nu pare probabilă fiindcă, după
cum bine a
văzut Cihac, trebuie să se
pornească de la sl.
rovŭ „crestătură”, cf.
rofii.