purói (puroáie),
s.n. –
Coptură,
materie galben-verzuie. – Var.
punoi, puroaie. Mr.
prońu, proańe. Origine obscură. Pare
legat de lat.
pūs, pūris, prin intermediul unui der. *
pūrōnium (Pușcariu 1410; Candrea-Dens., 1482; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 170). Cuvînt de
uz înv. (
sec. XVI) și
general (
ALR, I, 130). În fonetismul lui
poate să fi intervenit o contaminare cu
familia sl.
roi „mulțime de
albine, furnicar”, cf. bg.
poroi „
puhoi”, sb.
porojati „
roi”, sb.
poriti „a
tăia, a defrișa”. – Der.
puroi, vb. (a supura);
puroios, adj. (cu puroi, infectat).