proáșcă (proáște),
s.f. –
1. Fuituială,
praștie. –
2. Țintă. –
3. Distanță de la care se
trage. –
4. Pompă de incendiu. – Var.
proșcă, înv. Sl.
*pročĭkati „a țîșni, a
izbucni”, cf. sb.
pročka „acțiunea de a împroșca” (Pușcariu,
Dacor., III, 681-5). S-a mai
crezut în sl.
prysnati „a împrăștia” (Cihac, II, 257); în sb.
pročkati „a iscodi” (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 440); într-un sl.
*prokŭ (Tiktin); în bg.
prăskalka (Conev 74). – Der.
împroșca, vb. (a
arunca, a azvîrli; a țîșni, a
ieși; a
stropi, a împrăștia; a spumega), var. înv.
împrocica, cf.
rus.
pročikatĭ „a se
deschide un abces”;
împroșcătură, s.f. (
aruncare; lansare;
stropire).