pológ (poloáge),
s.n. –
1. Pală de
iarbă;
postată. –
2. Mănunchi de
fîn sau de grîu
uscat căzut la pămînt
înainte de a fi
cules. –
3. (Pînză de)
cort. –
4. Baldachin, draperie de
pat. – Megl.
pălog. Sl.
pologŭ „depozit” (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la
položiti „a
așeza”, cf. bg., sb.
polog „
cuib”,
rus.
polog „draperie de
pat” și
dîrlog, potlog, răzlog, zălog. – Der.
(îm)pologi, vb. (a
cosi fînul; a
semăna; refl., a se răsuci, a se îndoi);
pologar, s.m. (cosaș);
polojenie, s.f. (
glumă, anecdotă), din sl.
položenije „
așezare”.