póftă (pófte),
s.f. –
1. Plăcere, apetit, dorință, rîvnă. –
2. (
Banat)
Dar de mîncat care se
oferă de
obicei proaspetelor lăuze. – Var. înv.
pohtă. Sl.
pochotĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 272; Conev 86), cf. bg.
pofta, sb.
pohot. Der. din gr. πόθος (Philippide,
Principii, 147) nu e posibilă. – Der.
poftalnic, adj. (înv., doritor);
poftăreț, adj. (cu
poftă);
pofteală, s.f. (invitație);
pofti (var.
pohti), vb. (a dori, a jindui, a rîvni; a
cere, a solicita; înv., a
ruga; a
invita, a felicita, a
închina (
paharul), a
oferi), cf. sl.
pochoteti;
pofticios (var.
poftitor), adj. (ahtiat, doritor);
nepoftit, adj. (neinvitat, neașteptat; inoportun).