plóscă (plóști),
s.f. –
1. Vas rotund și turtit de metal sau de
lemn. –
2. Corneci,
vas cu
praf de
pușcă. –
3. Vas pentru urinat. –
4. (Arg.)
Poșetă de
damă. –
5. (Arg.) Țîță. – Mr.
ploscă, megl.
ploască. Sl.
ploskŭ „turtit”,
plovska „ploscă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb.,
ceh.
ploska, mag.
palackz, ngr. πλόσϰα,
alb.
ploskë, tc.
palaska (Miklosich,
Fremdw., 118), cf. și
palașcă, plașcă, ploșniță. – Der.
ploscar, s.m. (fabricant de
ploști din
lemn;
persoană care la
nunți vizitează invitații oferindu-
le de
băut; flecar, palavragiu; Trans.,
par cu care se
bate fînul în
căpiță; Arg., borfaș,
hoț de
buzunare);
ploscaș, s.m. (
șarlatan, potlogar);
ploșcașe, s.f. (intrigantă, tîrfă);
ploscoană, s.f. (Trans., ploscă;
căpiță).
Ploscaș este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din *
plotcaș, cf.
ceh.
pletkar „intrigant”;
dar cuvîntul sl. nu e
sigur în
rom. și sensul se
înțelege ușor plecînd de la
ploscar „
persoană care
merge din
casă în
casă să
ducă vești”, cf.
a umbla cu plosca „a pîrî, a
țese intrigi”.