plácă (plắci),
s.f. –
1. Tablă, planșă. –
2. Tăbliță de ardezie. –
3. Disc. –
4. Firmă,
semn, insignă. –
5. Decorație, decorare. Ngr. πλάϰα (Miklosich,
Fremdw., 118; Cihac, II, 688;
Graur,
BL, V, 74), întărit ulterior de fr.
plaque. – Der.
placa, vb. (a aplica, a
lipi; a
părăsi), din fr.
plaquer, galicism;
placard, s.n., din fr.
placard;
placaj, s.n., din fr.
placaje;
plachetă, s.f., din fr.
plaquette;
platcă, s.f. (tăbliță).