păún (păúni),
s.m. –
Pasăre cu
coadă lungă pe care o
poate răsfira ca un evantai. – Mr., megl., istr.
păun. Lat.
pāvōnem (Pușcariu 1292; REW 6313; Tiktin), cf. it.
pavone, calabr.
paúne, sicil.
pauni, prov.
pau, fr.
paon, sp.
pavón, port.
pavão. Der. din sl.
paunŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Miklosich,
Lexicon, 558), din bg., sb.
paun (Domaschke 143), sau din lat. prin intermediul sl. (Candrea), nu e
sigură, fiindcă sl.
ar putea proveni din
rom. (cf. Romansky 124; Candrea,
Raporturile, 217; după Vasmer, II, 325, din mgr. παούνι. Pentru fonetism, cf.
tăun. Der.
păună, s.f. (femela păunului;
nume de
femeie);
păunar, s.m. (paznic sau vînzător de
păuni);
păunar (var.
păunărie), s.n. (
curte cu
păuni);
păunaș, s.m. (
pui de
păun; tînăr
voinic);
păuniță, s.f. (femela păunului,
nume de
plantă,
fată drăguță; libelulă, Libellula depressa);
păuni (var.
împăuna), vb. refl. (a se îngîmfa);
păunior, s.m. (
Banat, florinte, Fringilla chloris);
păunat, adj. (cu penaj în
ape).