páșă (-și),
s.m. –
Titlu dat în Imperiul Otoman unor
înalți funcționari. – Var.
pașă, înv.
pașa, pl.
pașale. Mr.
pășe, pașă, megl.
pașă. Tc.
pașa, pl.
pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς,
alb., bg., sb.
paša, it.
pasciá, fr.
pacha, sp.
bajá. – Der.
pașalîc, s.n. (
provincie guvernată de pașă), din tc.
pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι;
pășie, s.f. (demnitate de pașă);
pășoaie, s.f. (
nevastă de pașă). – Cf.
bulibașe,
delibașe.