par (pári),
s.m. –
Băț, stîlp,
nuia. – Mr., megl.
par. Lat.
pālus (Pușcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf.
alb.
palë, it., sp.
palo, fr.
pieu, cat.
pal, port.
pao, ngr. παλοῦϰι. – Der.
împăra, vb. (a
bate pari; a
trage în
țeapă; refl., a se
lovi, a se înțepa cu un
par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu,
Rom., XXXIII, 70 și
DAR îl derivă
direct din lat.
impālāre;
părui, vb. (a
bate pari).