pápă,
s.f. –
1. Mîncare în limbajul infantil. –
2. Terci, păsat. – Mr.
papă. Creație expresivă, care eventual,
ar putea proveni
direct din lat.
pappa (Pușcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu,
Lr., 281), unde este, de
asemenea, formație expresivă, sau s-
ar fi format în interiorul
rom. – Der.
păpa, vb. (a mînca; a
irosi, a
toca averea), pe care Pușcariu 1257 și Candrea-Dens., 1322
îl raportează la lat.
pappare, cf.
gal.,
port.
papar;
papălapte, s.m. (nătăfleț, găgăuță);
păpălău, s.m. (curcubețică, Physalis Alkekengi), care se mai
cheamă și
papele, s.f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520,
legat de mag.
páponya, din
pap „
cură”, dificil din
punct de
vedere fonetic);
papalungă, s.f. (Trans.,
păpădie, Taraxacum officinale);
papanaș, s.m. (Mold.,
preparat culinar din
aluat și brînză);
paparadă, s.f. (Trans.,
ouă la
capac);
păpăludă, s.f. (
pasăre, Caprimulgus
europaeus);
păpărugă (var.
păpăruie, păpăruză, papăluză), s.f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf.
buburuză;
papătot, s.m. (mîncău);
papacioc, s.n. (Mold., păhărel de
țuică), comp cu
cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu
rus.
popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă);
papaciocar, s.m. (leneș,
haimana);
papaciufă, s.f. (Munt.,
matracucă), comp. cu
ciuf (după Scriban, în legătură cu
alb.
patačuftë „
chiftea”, soluție improbabilă);
papainog, s.n. (
minciună,
bagatelă;
cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin
îl leagă de slov., rut.
panoga „
lîngă picioare”, dificil din
punct de
vedere semantic;
papalete, s.m. (Munt., marionetă, fantoșă);
Pepelea, s.m. (personaj mitic care reprezintă un
fel de păcălitor
comic cu aspect nevinovat), cf. fr.
patelin și
Păcală (după părerea de nesusținut a lui Cihac, acest
nume ar proveni din sl.
pepelu „
cenușă”). – Cf.
paparudă, păpușe, parpalec.