nói
pron. – Pers. I pl. a pron. personal. – Mr., megl.
noi. Lat.
nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960), cf. it.
noi, prov., cat., v. sp.,
port.
nos, fr.
nous. Dativul are o
formă tonică,
nouă ‹ lat.
nobῑs, și o
formă atonă,
ne ‹ lat.
nῑs. Finala în
-i nu este
clară; cf. Rohlfs,
It., 498, care se gîndește la un reflex al
formelor oblice (
nobῑs ›
noi,
vobῑs ›
voi); după
ipoteza mai
puțin probabilă a lui
Pascu,
Beiträge, 18,
ar fi terminație de
plural.