nod (nóduri),
s.n. –
1. Loc de legătură a
două fire, a
două fîșii de pînză etc. –
2. Legătura dintre
ram și trunchi. –
3. Umflătură, tumoare. –
4. Articulație. –
5. Milă marină. –
6. Intrigă, centru de acțiune. –
7. (Arg.) Portofel. – Mr., megl.
nod. Lat.
nodus (Pușcariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948), cf. it.
nodo, fr.
noeud, cat.
nou, sp.
nudo, port.
nó,
alb.
nue. – Der.
noadă, s.f. (coccis), ca
neg-neagă, țol-țoală, țep-țeapă etc., cf. mr.
noadă „membru viril” (de la un lat. *
noda, după Candrea-Dens., 1236 și
Pascu, I, 128; din lat.
nodus încrucișat cu
coadă, după
Iordan,
Dift., 189; din lat.
nates „fese,
buci”, încrucișat cu
coda, după Tiktin),
ideea unei asocieri cu
coadă fiind evidentă, cf. cuvîntul următor;
Nodea, s.m. (
nume propriu pentru
demon), cf. și
alt nume popular al său
Codea);
nodei, s.n. (înv., articulație; rotulă), cu suf. -
ei, cf.
grindei (din lat.
nodellus, după Scriban);
nodit, s.n. (Olt., rotulă);
nodolan, s.n. (
Banat, fluierul
piciorului), prin încrucișarea cu șodolan;
nodos, adj. (cu
noduri);
noduros (var.
nodoros), adj. (nodos), cf. it.
nodoroso, nodoso;
noduleț, s.m. (mucos, țîngău);
noduț, s.m. (ghiocel, Galanthus nivalis);
înoda, vb. (a
face un nod; a
lega; a improviza; a rasoli; refl., a se
atașa, a îndrăgi, a
lega prietenie; (despre cîini) a se cupla), der. intern sau lat.
innodare (
Mon. Germ. hist., XXXIV), după Candrea-Dens., 1238 și
DAR, din lat.
nodare;
desnoda, vb. (a dezlega, a
desface; a
bate pe cineva, a
părui).