múche (múchi),
s.f. –
1. Colțul unei
piese. –
2. Șale,
spinare. –
3. Intersecția a
două planuri. –
4. Vîrf,
culme. – Mr.
mucl’e, megl.
mucl’ă. Origine îndoielnică. Pare să reprezinte lat.
cŭmŭlus, într-o
formă *
mŭcŭlus, cf. it.
mucchio (Cipariu,
Archiv., 470;
Arch. glott. it., IV) și, prin urmare,
ideea de „proeminență” sau „ieșitură”. E posibil ca acest cuvînt să se fi
confundat cu
mŭtŭlus, „modilion” (Pușcariu 1114; REW 5797;
Graur,
BL, V, 70; Tiktin; Candrea) și
chiar că provine
direct din acest ultim cuvînt;
fără îndoială, pare să fie
vorba de un
termen tehnic, care cu
greu s-
ar fi
păstrat în
rom. Der. din lat.
mŭtĭlus, „schilodit,
vătămat” (Candrea-Dens., 1159;
Pascu, I, 120) nu este convingătoare. – Der.
mucher, s.n. (instrument de
îndreptat).