mînecá (mấnec, mânecát),
vb. – A se
scula devreme. – Megl.
mănicat „timpuriu.” Lat.
manĭcāre (Densusianu,
Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf.
alb.
mëngoń, v. umbr.
manecare (Gius. Mazzatinti,
Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der.
mînec, s.n. (
rar,
zori de
zi);
mînecare, s.f. (
zori);
mînecat, s.n. (
zori; acțiunea de a mîneca);
mînecătoare, s.f. (
obicei folcloric în
ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).