mijlóc (mijloáce),
s.n. –
1. Miez, centru. –
2. Talie, cingătoare, brîu. –
3. Intermediu,
formă, metodă. –
4. (Pl.) Posibilități,
avere, bogăție. – Var. (Munt.)
miljoc. Mr.
ńoldzuc, ńoldzică, megl.
mejluc, istr.
mejloc. Lat.
mĕdius locus (Cipariu,
Gram., 95; Pușcariu 1076; Candrea-Dens., 1112; REW 5462) sau, mai
curînd, în interiorul
românei, din
miez loc, cf. fr.
milieu. Der.
direct din lat. *
mediulocu ar prezenta dificultatea lui
l intervocalic, pe care Pușcariu încerca s-o soluționeze prin intermediul unei
forme *
mediolus locus, care pare inutilă. Rezultatul
miez- ›
mij- se datorează, după Densusianu,
Filologie, 447 și Candrea, influenței sl.
mežda; mai
curînd se datorează dificultății de pronunțare a
grupului zl,
puțin obișnuit în
rom., care
ar fi dezvoltat un iot, de unde
mij-, ca și
breaz ›
breji. Der.
mijlocaș, adj. (de
mijloc);
mijlocaș, s.m. (locuitor cu o situație economică de
mijloc;
calul de la
mijloc la un vehicul
tras de
trei cai);
mijlocel, adj. (median);
mijloci, vb. (a intermedia, a intervenia se interpune; a obține, a procura);
mijlocitor, adj. (care intermediază);
mijlociu, adj. (
mediu; mediocru, curent);
mijlocie, s.f. (
medie,
termen mediu);
nemijlocit, adj. (imediat).