meteáhnă (metéhne),
s.f. –
1. (Înv.) Stricăciune,
cusur, neplăcere, neajuns,
supărare. –
2. Imperfecțiune,
defect, lipsă,
daună,
pată. Creație expresivă, bazată pe
ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași
mijloace ca în
metehău, cf. și
mătăhală, metearcă; finala ca în
bahnă, care este posibil să fie de
asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr.
mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă;
cea de la
beteag „
bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var.
beteahnă, folosită de Dosoftei;
dar cum inventivitatea verbală a
acestui autor este cunoscută, e
vorba mai
curînd de o indicație în
plus asupra originii sale expresive.