mărúnt (mărúntă),
adj. –
Mic. – Var. (
Banat., Mold)
mănunt. Mr., megl.
minut. Lat.
mĭnŭtus (Pușcariu 1037; Candrea-Dens., 1058; REW 5600), cf. it.
minuto, prov.
menut, fr.
menu, sp.
menudo, port.
miudo. în rezultatul normal, cu
n propagat,
primul n s-a disimulat. Cf.
minut. Der.
măruntaie, s.f. pl. (viscere; mărunțișuri; Arg., mărunțiș), din lat.
mĭnūtalia (Pușcariu 1038; Candrea-Dens., 1060; REW 5596), cf. it.
minutaglia, cat.
menudall;
măruntă, s.f. (
rar, rămășiță, rest;
dans tipic cu
pași mărunți);
mărunțică, s.f. (Arg., bîtă,
par,
ciomag);
mărunte, s.f. (pl., Arg.,
bani);
mărunțel, adj. (micuț);
mărunțel, s.m. (varietate de
struguri);
mărunți (var.
rară,
mărunța), vb. (a fărîmița, a
ciuguli);
mărunțeli, vb. (a
ciuguli, a fărîmița), cu suf. expresiv -
li, sau
direct din
mărunțel;
mărunțime, s.f. (micime);
mărunțiș, s.n. (lucru
fără importanță, fleac,
nimic; detaliu; bami în monede
mici);
mărunțișar, s.m. (negustor de mărunțișuri). – Din
rom. provine bg.
măruncŭkŭ „contribuție de
mică importanță” (Capidan,
Raporturile, 229).