mártor (mártori),
s.m. –
Persoană care asistă sau a asistat la ceva. – Var.
martur. Gr. μάρτυρ, prin intermediul lat. vulg.
martur (Densusianu,
Hlr., 88; Murnu 35; Roesler 572; Pușcariu 1036; Candrea-Dens., 1057; REW 5385), cf.
alb.
martür, v. it.
martore (Battisti, III, 2378), sard.
màrturu „invalid”; calabr.
marture „martir”, lomb.
màrtul „sfînt”. E dubletul lui
martir, s.m., din ngr. μάρτυρ (
sec. XVIII), uneori pronunțat accentuat, ca în fr.
martyr, cf. mr., megl.
martir. Der.
mărturie, s.f. (înv., spovedanie; depoziție; înv. și pop.,
martor;
medalie comemorativă a unui
botez;
probă,
semn), din gr. μαρτυρία;
mărturisi, vb. (înv., a
predica; a
spovedi; a recunoaște; a
atesta, a
depune mărturie), din gr. μαρτυρώ, aorist μαρτυρήσω, în
parte prin intermediul sl.
marturisati, cf.
alb.
martūris;
mărturiseală, s.f. (spovedanie);
mărturisitor, adj. (
duhovnic; martir;
martor). – Der. neol.
martir (var. înv.
martiriu), s.n., din fr.
martyre sau it.
martir(i)o;
martiric, adj. (de martir), cuvînt forțat la Gala Galaction;
martiriza, vb., din fr.
martyriser;
martirologiu, s.n., din ngr. μαρτυρλόγιον sau lat. meg.
martyrologium.