măi
interj. – Servește la adresare și
mirare. – Var. (Munt.)
mă. Lat.
mǒdǒ,
redus la *
mo, cf. it.
mo, sard.
moi, immoi; cf.
amu și, pentru dezvoltarea vocalei finale,
cazul paralel al lui
post ›
poi ›
păi. Explicațiile anterioare consideră acest cuvînt inseparabil de
măre (Cihac, II, 718; Tiktin; Șeineanu,
Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722;
Pascu, II, 65);
dar această identitate nu pare evidentă. Cu atît mai
puțin sigură este afirmația dicționarelor în
general, că este interj. de adresare către un
bărbat,
căci în Mold. se folosește și pentru
femei și că
peste tot este
foarte folosită în imprecație
fără obiect definit:
măi, să fie-al dracului. Este cuvînt de
uz general (ALR, I, 198).