lége (légi),
s.f. –
1. Putere, autoritate. –
2. Normă,
regulă. –
3. Regulă divină. –
4. Religie,
credință, confesiune. –
5. Drept. –
6. Justiție, tribunal. –
7. Sentință, decizie judecătorească. – Mr.
leage. Lat.
lēgem (Densusianu,
Hlr., 192; Pușcariu 961; Candrea-Dens., 974; REW 5008;
DAR), cf.
alb.
lidžë (Philippide, II, 646), it.
legge, prov.,
port.
lei, fr.
loi, cat.
lley, sp.
ley. Sensul de „religie” este
vechi rom., cf. sp.
ley „religie,
credință”,
gal.
lei „fidelitate”, fr.
loi „religie”; de aceea nu se susține
ipoteza lui Șeineanu,
Semasiol., 77, care explică acest sens din
rom. prin sl.
zakonŭ. Der.
legiui, vb. (a stabili prin
lege; a
judeca, a da sentințe), cu suf. -
ui;
legiuire, s.f. (legislație; dispoziție legală, normă; justiție; litigiu);
nelegiuire, s.f. (injustiție;
crimă, sacrilegiu, impietate;
delict, ilegalitate);
legiuit, adj. (legal; legitim,
drept;
condamnat);
nelegiuit, adj. (ilegal; injust; criminal; nelegitim,
bastard);
legiuitor, adj. (legislativ);
legiuitor, s.m. (legislator). Der. neol.
legal, adj., din fr.
légal;
nelegal (var.
ilegal), adj.;
ilegalitate, s.f.;
legalmente, adv.;
legaliza, vb.;
legifera, vb.;
legislați(un)e, s.f.;
legislativ, adj.;
legislator, s.m.;
legislatură, s.f.;
legist, s.m.;
legitim, adj.;
nelegitim (var.
ilegitim), adj.;
legitimitate, s.f.;
legitima, vb.;
legitimați(un)e, s.f.;
legitimist, adj., toate din fr.