lanț (lánțuri),
s.n. –
1. Șir de
verigi. –
2. Șir, rînd. –
3. Înrobire, sclavie. –
4. (Trans.)
Măsură de
suprafață, aproximativ un
pogon. –
5. Măsură de lungime, conținînd 19,67 m în Munt. și 22,30 în Mold. –
6. Șipci, stinghiii care formează
scheletul acoperișului. Sl.
lanĭcĭ, prin intermediul mag.
lánc (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 155; Tiktin; Drăganu,
Dacor., VII, 136; Rosetti, III, 93; Gáldi,
Dict., 93; împotrivă der.
directe din sl., cf. Procopovici,
Dacor., X, 145), cf. bg.
lanec, sb.
lanac, slov., rut.
lanc, țig.
láncos. Peentru sensul de „
măsură”, cf.
lan și sb., cr.
lanac. – Der.
lănțug (var. înv.
lănțuh, lanțuh), s.n. (lanț), din sl.
lanĭcuchŭ (Miklosich,
Lexicon, 332), cf.
pol. łancuch, rut.
lancjug,
rus.
lancug (Vasmer, II, 13);
lănțui (var.
înlănțui), vb. (a pune în
lanțuri, a
fereca; a încătușa; a
lega, a înveriga);
lănteț, s.m. (
stinghie de acoperiș), probabil prin disimulare din *
lănțet.