jumătáte (jumătắți),
s.f. –
1. Fiecare din
cele două părți egale în care se
poate divide un
întreg. –
2. Fiecare din
cele două părți egale dintr-un litru, dintr-un kilogram. –
3. Claie mică din 7 pînă la 20
snopi, considerată jumătate de
căpiță. –
4. Soț,
consort. – Var. vulg.
juma(te). Mr.
giumitate, megl.
jimitate. Lat.
mĕdĭĕtātem, probabil printr-o metateză *
diemitatem și cu rezultatul
dj ›
gi (mr.) ›
ji (megl.), ca
ajunge, ajuta, jos.
Înainte fusese propus lat.
dimidiĕtātem. Această der., semnalată
încă de Cipariu,
Elem., 61, a
fost adoptată într-o
formă modificată de Philippide,
O rămășită din timpuri străvechi, 11; Koerting 2977; Densusianu,
Rom., XXXIII, 281; Tiktin; și
Pascu, I, 133, care
pleacă de la
medietatem, prin intermediul unei
forme *
jimitatem, rezultată din încrucișarea cu gr. ἤμισυ după Philippide; prin intermediul unei metateze, după Tiktin. Der. din lat. a
fost abandonată de către toți cercetătorii moderni, care
admit totuși, o încrucișare cu
dimidietatem, pentru a explica finala cuvîntului. În
general se
admite că
jumătăte reprezintă în
prima sa
parte alb.
giymës, giymësë „jumătate” (Miklosich,
Rum. Unters., I, 269; Miklosich,
Consonant, II, 12; Spitzer,
Mitt. Wien, 322; Capidan,
Raporturile, 528; Philippide, II, 718; Rosetti, II, 118). Explicația este laborioasă și nu pare a fi probabilă: conform ei,
alb.
giymë (‹ gr. ἤμισος cu o spirantă secundară, după Meyer 153), reprezintă un primitiv *
gjumëtë (ceea ce se
opune der. pe care
am citat-o); și de
aici rom.
jumătate, prin der. cu suf. -
ate, sau prin încrucișare cu
dimidietatem. Etimonul
alb. nu pare posibil, deoarece, pe
lîngă dificultatea
s ›
t, este ciudat paralelismul
între alb.
gj (ghi) față de
rom.
g ›
j (cf.
alb.
gemp,
rom.
ghimpe, alb.
güs,
rom.
ghiuj, etc.). Der.
jumătăți (var.
înjumătăți, jumătăța), vb. (a
tăia în
două, a
despica; a
reduce la jumătate).