jucá (joc, jucát),
vb. –
1. A-și
petrece timpul cu un anumit
joc. –
2. A
intra, a
deschide, a
face o
mutare proprie jocului. –
3. (Refl.) A-și
petrece timpul cu un
joc, fie pentru a se
distra, fie din
interes. –
4. A dansa. –
5. Despre
actori, a interpreta un
rol pe
scenă. –
6. A
mișca, a deplasa. –
7. A
încurca, a
duce de
nas, a-și
bate joc de cineva. –
8. A nu
sta bine fixat, a fi instabil. – Var. (Mold.)
giuca. Mr.
(a)gioc, giucare, megl., istr.
joc. Lat. pop. *
iŏcāre, în
loc de
Iŏcāri (Pușcariu 910; Candrea-Dens., 905; REW 4585;
DAR), cf. it.
giocare, prov.
jogar, fr.
jouer, sp.
jugar,
port.
jogar. Sensul de „a dansa”, pe care Pușcariu,
Lr., 242 și
DAR,
îl explică
drept un
calc după sl.
igrati „a
juca” și „a dansa”,
ar putea fi de
asemenea rezultat al unei evoluții interne, plecîndu-se de la sensul „a mînui, a
mișca”, cf. it.
ballare „a
mișca” și „a dansa”. – Der.
jucător, s.m. (
persoană care
practică un
joc; dansator);
jucăuș, adj. (
cartofor; care joacă, dansează; glumeț, hîtru; instabil, mobil);
jucărie, s.f. (
obiect cu care se joacă
copiii;
glumă, banc);
jucărier, s.m. (vînzător de jucării);
jucătorie, s.f. (trișare).