jále (-jéli),
s.f. –
Chin,
durere, mîhnire,
amar,
necaz. – Mr.
jale, megl.
Jal’. Sl.
žalĭ „
durere” (Miklosich,
Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 155; Tiktin;
DAR; Conev 101), cf. bg.
žalja. Se folosește în Arg. cu un sens mai
mult sau mai
puțin echivalent celui de „
treabă proastă”. Sensul înv. de „dorință,
dor”
indicat de
DAR nu pare să fi existat în realitate; ex. citat, din
Codicele Voronețean, pare o stîngăcie a traducătorului, care a folosit
jale „dorință” în
loc de
dor, ce are într-
adevăr cele două sensuri de „
durere” și „dorință”. Der.
jalet, s.n. (
durere);
jelie, s.f. (
chin);
jaloste, s.f. (înv.,
chin), din sl.
žalosti;
jelcui, vb. refl. (a se lamenta), din rut.
žalkuvati;
jalnic, adj. (
trist, dureros, chinuitor; care stîrnește
milă; de
doliu), cf. bg.
žalnik;
jelalnic, adj. (
rar, necăjit);
jelnici, vb. (a se lamenta, a se jelui);
jelanie, s.f. (dorință;
durere,
chin,
necaz; plîngere, lamentație), din sl.
želanije „dorință”,
confundat în
parte cu sl.
želenije „
doliu,
durere” (
DAR), cf. bg.
želanie „dorință”;
jeli (mr.
jilescu, jilire), vb. (a plînge, a se jelui), din sl.
zaliti, cf. bg.
žalja;
jelitor, adj. (mîhnit, întristat);
jelit, s.n. (jeluire, plînset);
jelui, vb. (a compătimi, a
simți compasiune, a regreta, a deplora; înv., a dori, a-i fi
dor; refl., a se plînge), din sl.
žalovati;
jeluitor, adj. (plîngăcios);
jeluitor, s.m. (reclamant);
jalovanie, s.f. (bocet; reclamație), din sl. (
rus.)
žalovanije, înv.