iúdă (iúde),
s.f. –
1. Cămătar. –
2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. –
3. Om fără milă. –
4. Duh rău. –
5. (Arg.)
Agent, curcan. –
6. Vînt. –
7. Copaci doborîți de vînt. De la
Iuda (Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 184;
DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl.
judŭ „membru”, care nu pare
clar.
Ar putea fi mai
curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu
iugă, s.f. (vînt de
sud), din bg., sb.
jug. – Der.
iudalîc, s.n. (Arg.,
trădare; misiunea
agentului de
poliție);
iudi, vb. (a
ademeni, a seduce, a
face să păcătuiască), cf.
Iordan,
BL, IX, 65 (după
DAR, în legătură cu rut.
juditi).