întărîtá (întărâtát, întărâtát),
vb. – A ațîța, a
zădări, a incita, a îmboldi. – Var.
întărta. Lat.
interritāre,
păstrat într-o glosă din
sec.
VIII, de la
irritare contaminat cu
territāre „a
speria” (Schuchardt,
ZRPh., XXIII, 419; Pușcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol.
nderreta, v. fr.
(en)tarier, prov.
torridá. – Der.
întărîtător, adj. (iritant, provocator);
întărîtăcios, adj. (care provoacă din
plăcere).