îngér (î́ngeri),
s.m. –
1. Ființă spirituală, cu
aripi, mediator
între creștini și
Dumnezeu. –
2. Garoafă (Dianthus barbatus). –
3. Caracter,
fel de a fi,
soi. – Mr., megl.
ángil. Lat.
angelus (Pușcariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a;
DAR), cf.
alb.
engel, it.
angelo, prov., cat., sp.
angel, fr.
ange,
port.
anjo. Ultimul sens se explică prin creația populară că firea fiecăruia
depinde de
îngerul său păzitor. În mr. și megl.,
direct din ngr. ἀγγελος. – Der.
îngerea, s.f. (
plantă, Selinum carvifolia);
îngeresc, adj. (angelic);
îngerește, adv. (în
chip angelic, divin).