împrumút
adv. – În calitate de
împrumut. Lat.
promutuum (Diez, I, 235; Pușcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu,
Gram., 368; REW 4319;
DAR). Compunerea cu
în- este firească în formații adv., cf.
împrejur, împreună, etc. – Der.
împrumut (var. înv.
împrumută), s.n. (
faptul de a da cuiva sau de a
lua de la cineva un
bun care urmează să fie restituit), var.
direct din lat.
promutua;
împrumuta (mr.
mprumutare), vb. (a
cere împrumuta; a da cu
împrumut; a imita, a reproduce), care de
asemenea ar putea reprezenta
direct un lat. *
impromutuāre (Pușcariu 794; Meyer-Lübke,
Rom. Gramm., I, 386), cf. it.
improntare (mil.
imprümeda), fr.
emprunter;
împrumutătură, s.f. (
împrumut);
împrumător, adj. (
persoană care împrumută).