împínge (împíng, împíns),
vb. –
1. A
mișca, a deplasa din
loc exercitînd o
apăsare. –
2. A
face să înainteze, să progreseze. –
3. A
face favoruri. –
4. A îmboldi, a incita, a
mișca. –
5. (Înv.) A
respinge. – Mr.
pingu, pimșu, pimtu. Lat.
impĭngĕre (Pușcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309;
DAR), cf. it.
(im)pingere (calabr.
mpingere), prov.
empenher, v. fr.
empeindre, cat.
empenyer. Var.
pinge,
foarte rară, nu este reprezentantă
directă a lat.
pingere, ci a rezultat cu afereză de la
(m)pinge. – Der.
împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator);
împinsătură, s.f. (
împingere;
apăsare).
DAR, urmîndu-l pe Giuglea,
Dacor., III, 734, consideră că
împinge „a
cheltui”, „a
face eforturi economice” reprezintă lat.
impendĕre, cu aceeași confuzie
cal încinde-încinge; însă ex.
aduse nu sînt convingătoare, și se explică mai
bine prin lat.
impĭngĕre.